marți, 28 octombrie 2008

Transformarile literare contemporane - Modernismul



Transformarile literare contemporane odata cu aparitia noilor episteme in stiinta si gandire – II - Modernismul

Modernismul se va contura ca expresie culturală a crizei categoriei individualului.
Infirmarea categoriei individualului are loc prin destructurare, de-construcţie.
Logica aristotelică e depaşită, odată cu impunerea în gândire şi ştiinţă a noii episteme – modernismul vine să exprime criza silogistică şi a credinţei. Mecanismul cel mai des întânit de exprimare a modernismului îl reprezintă deconstrucţia – critica limbajului. Conştiinţa crizei limbajului conceptual prinde contur, modernismul încercând să dezvaluie această stare de fapt şi să o depăsească printr-o nouă concepţie artei în general şi în particular asupra conceptului de poeticitate. Perioada postbelică e marcată de multe divagări şi direcţii, în ton cu dialecticismul contemporan, astfel încât de multe ori deconstrucţia va fi pusă de unii teoreticieni în spritul postmodern, eroarea fiind legată indeosebi de către considerarea acestui din urmă model cultural ca model care urmează celui modernist. Însă studiile mai recente încearcă să clarifice acest fapt şi să repoziţioneze aceste două mari tendinţe culturale contemporane la locurile lor fireşti, dincolo de polemicile iscate.


Noua vârstă a culturii, modernismul, aduce cu sine punctul extrem al crizei individualului – „dispariţia autorului”.
În ideea reintegrării sale cosmice, individul, entitatea, e destructurat. Pentru fiinţa umană, aceasta inseamnă „divorţul definitiv dintre spirit şi suflet”, prin depăşirea imobilismului subconştientului, sufletul având o existenţă conservatoare, subiectivă, care odată cu transcederea individului şi reintegrarea sa cosmică va pieri, rămânând doar spiritul, eliberat de orice fel de psihologism.
Opera se va naşte prin întreţeserea textului, la interfaţa cu receptorul de sens, autorul având un rol neglijabil, cititorul fiind producator de sens, iar ţeserea textului fiind pur accident, sensul se va naşte din modul de percepţie al observatorului, cel care analizează, refuzandu-se ideea de metalimbaj.
Alternativa americană la structuralism, post-structuralismul, a apărut ca mişcare de de-structurare a modelului european post-platonician, cel al „lumii închise”. Poststructuralismul este marcat de deconstructivism – deconstrucţia textului. Relaţia va lua locul substanţei, entităţii, scrierea va lua locul cuvântului, jocul liber (forţa dionisiacă) va lua locul structurii, iar prezenţa va lăsa loc devenirii ...
Deconstrucţia textului poate fi sintetizată în cateva trăsături definitorii:
- negarea relaţiei de neimplicare (exterioritate) a observatorului în raport cu obiectul observat;
- refuzul ideii de metalimbaj;
- urmărirea conflictului între sistem şi text,
- premisa decostructivismului fiind formată de închiderea epocii metafizicii ( a modelului gândirii europene), lăsând loc unui univers in perpetuă devenire, fără momente de debut şi fără momente finale.
Deconstructivismul este marcat în operă de des-centrarea, nelimitare şi autoreferenţialitatea textului general în cuprinsul câmpurilor textuale patriculare. Apare conceptul de text general, perceput ca spaţiu continuu şi contiguu, care înscrie şi transcede textele delimitate. Se fundamenteză fenomenul intertextualităţii. Aici se înscrie „modelul textului mutilat” şi necesitatea unei lecturi exhaustive, deoarece elementele textuale vor fi diseminate în operă, lectura fiind de tip palimpsestic.
Conceptul în sine îşi dizolva fixitatea, nemaifiind raportat la un sens transcendent, lasându-se „ţesut”, introdus într-un sistem de relaţii care îl vor defini şi redefinii perpetuu, „marcat” de alţi termeni.
Deconstrucţia va fi realizată practic prin câteva mecanisme:
- deconstruirea polemică directă a vechilor concepte;
- substituirea scrierii în locul limbajului;
- prezenţa „indecidabilelor” (nuclee semantice care depăşesc opoziţiile filosofice de tip binar), care vor dezorganiza limbajul, menţinându-l într-o stare de nedeterminare;
- prezenţa unor „note strategice” – creaţii lexicale proprii, tot cu caracter de indeterminare;
- caracterul intern al lecturii, aceasta să rămână în interiorul textului.

Niciun comentariu:

Florentis